Tocmai ce am terminat mini seria Zero Day, cu Robert De Niro și vreau să spun că mi-a plăcut. Este o serie cu 6 episoade care are în centrul atenție o criză la nivel național pe care nu o pot controla. De aici și până la panică generală, conspirații, disperare, jocuri politice și probleme existențiale nu e decât un pas.

Îmi place distribuția, Robert de Niro joacă bine, iar combuinația cu Jesse Plemons deși la început mi-a fost ciudată, pe final s-a potrivit.

Filmul are de toate. Te atrage de la început cu o criză care te face curios, apoi pe parcurs ți se dezvăluie anumite elemente. Povestea este foarte mișto, chiar dacă nu este o temă nouă, dar odată ce intri în acțiune îți va plăcea. Desigur, vei întâlni foarte multe elemente de tip americănisme trase de păr, cu sloganuri politice și patriotism duse la extrem.

Cel mai probabil suntem atrași de faptul că acest serial are foarte multe corespondențe cu ceea ce se întâmplă în prezent, multe din scene fiind reprezentate foarte fidel cu cee se întâmplă de când a venit Trump la putere, deși Zero Day a fost filmat înainte.

Cele 6 episoade nu sunt nici prea scurte, dar nici prea lungi să te plictisească. Dacă te forțezi poți vedea toată mini seria într-o zi de weekend, sau două. 🙂

So, părerea mea după ce am vizioant această mini serie este că filmul poate fi trecut cu ușurință pe lista “filme de văzaut”.

By Marian Calinescu

Pasionat de Marketing, Tehnologie și Gaming. Imi place să scriu despre ultimele tendințe în materie de Tehnologie și să aprofundez discuții ce țin de sfera Marketingului Digital și E-commerce, dar și alte minunății din lumea sportului sau știri care fac inconjorul lumii. Mă folosesc de următoarele intrumente în procesul de creație: Samsung Galaxy S22 Ultra, Sony Alpha ZV-E10, GoPro Hero 10 și un PC de gaming decent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *