Este clar pentru toată lume că mutarea lui lui Radu Drăgușin la Tottenham este de departe cel mai răsunător transfer din istoria fotbalului românesc. Dar întrebarea este cu ce ajută acest transfer?

Ei bine, poate însemna foarte mult pentru tinerii fotbaliști din România. Este un semn clar că se poate, dar cu multă muncă, sacrificii și răbdare. Poate că sportul din România mai are o șansă. Doar astfel de exemple pot motiva generațiile de sportivi. Din păcate nu avem suficiente. Le poți număra pe degetele de la o mână.

Într-o perioadă în care nu s-au întâmplat foarte multe în lumea sportului din România, au mai apărut răzleț câteva exemple, dar prea puține în comparație cu ce a fost odată.

Așadar în ultimii ani i-am avut pe Simona Halep (tenis), David Popovici (natație) și pe Cristina Neagu (handabal), iar acum îl avem și pe Radu Drăgușin (fotbal). Ei sunt cam singurii sportivi români din ultimii ani care au avut rezultate foarte bune sau care au beneficiat de o atenție sporită în mass-media.

E posibil să mai fi omis sportivi medaliați în ultimii ani, dar nu întenționat. Dacă ai vreun exemplu pe care nu l-am menționat te rog să il pui într-un comentariu și voi face update la articol.

By Marian Calinescu

Pasionat de Marketing, Tehnologie și Gaming. Imi place să scriu despre ultimele tendințe în materie de Tehnologie și să aprofundez discuții ce țin de sfera Marketingului Digital și E-commerce, dar și alte minunății din lumea sportului sau știri care fac inconjorul lumii. Mă folosesc de următoarele intrumente în procesul de creație: Samsung Galaxy S22 Ultra, Sony Alpha ZV-E10, GoPro Hero 10 și un PC de gaming decent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *