Dacă nu înveți din greșelie altora riști să înveți din alte tale.
Piața de influencereală este în plină explozie, iar a noastră e mică și acest lucru poate fi nasol uneori pentru că toată lumea cunoaște pe toată lumea.
De sâmbătă se tot discută în media locală despre Sânziana Negru și ce a făcut cu punga de produse LIDL într-o campanie plătită. Este clar că toată lume implicată, adică influencerii și LIDL au ieșit șifonați, fiecare mai mult sau mai puțin, dar nu asta este important la tot acest scandal pentru că “răul” fusese deja făcut ci cum gestionezi o astfel de situație, atât ca brand cât și ca influencer și agenții implicate.
Cu ce au greșit influencerii?
În afară de faptul că au aruncat la coșul de gunoi o pungă cu produse sigilate, fapt ce le-a adus deja un val de nemulțumiri, ei au gestionat greșit situația de după ștergând, dar mai ales postând clipuri de scuze și explicații și asumări de vină. Cel mai probabil partenerul Sânzianei s-a fâstâcit și a creat rapid un clip pentru a aplana cumva situația, însă a procedat complet greșit. Acest lucru i-a confirmat pe ambii ca vinovați și a arătat faptul că așa se procedează în colabărari, că totul este de ochii lumii.
Nu cred că s-au consultat cu reprezentanții LIDL pentru a crea un soi de “celulă de criza” în ideea de a lua decizii împreună pentru a gestiona corect situația. Gândiți-vă la cazul Buhnici care a făcut un clip în care a dat explicații și prezentat scuzele după câteva zile, timp în care s-au mai calmat spiritele. Acolo s-a procedat corect. Foarte probabil a fost mână unei agenții la mijloc.
Cu ce a greșit LIDL?
Lidl este un brand mare cu bugete de marketing la fel de mari, cu departament de marketing cu mulți angajați care ar fi trebuit să documenteze temeinic orice proiect sau colaborare indiferent de natura lor. Problema de mentalitate atunci când ai bugete imense este că îți permiți să îi iei pe cei mai mari influenceri, dar nu le ceri detalii și demographics cu audiențe, cifre pe postări și alte metrics ce țin de performanțele lor, ci te uiți doar la numărul de urmăritori pentru că nu-i așa, aste este tot ce contează! GREȘIT!
O altă greșeală pe care a făcut-o LIDL este că nu a căutat colaboratori care să se identifice cât de cât cu brandul, adică niște românași care chiar să fie fani LIDL, să cumpere frecvent produse de la ei, să promoveze campaniile lor curente, să participe la eveimente organziate de LIDL și care efectiv să mănânce produse de la LIDL. O altă posibilitate era să recomande/oblige contractual ca pe perioada colaborării infliencerii să consume produse LIDL pe bune.
Eu nu cred că Sânziana a intrat vreodată în LIDL de bunăvoie sau a consultat vreo revistă cu Săptămâna XXL sau Săptămâna Grecească. Știu că e greșit exemplu acesta, dar e ca și cum l-ai pune pe Dorian Popa să facă reclamă la Logan când el conduce de la Mercedes în sus. Nu se identifică cu brandul și valorile lui, e clar și se vede din avion.
O altă greșeală LIDL și a multor branduri este faptul că nu sunt ancorați în realitatea actuală. Românii nu mai pun botul la orice vărjeală de pe net, fie ea și de la influencerul favorit. E ciudat să vezi cum un influencer promovează un produs de la un brand, iar peste puțin timp același tip de produs de la alt brand pretinzând că este cel de zi cu zi, produsul preferat etc. Nu cred că își schimbă cineva telefonul de două ori pe lună, aspiratorul s-au mai știu eu ce produse îndesate pe gât consumatorilor.
Este clar că în 2024 brandurile vânează tot felul de audiențe care să le aducă vânzări, dar este necesar un proces mai clar și strict pentru a alege influencerii cu care colaborează. Știu din piață că unii vând bine și aduc trafic, dar ce te faci când ai o astfel de situație și ești nevoit să o gestionezi profesionist cu impact negativ cât mai mic?
Nu înțeleg de ce brandurile colaborează cu influenceri care nu reprezinta produsul/serviciul lor și pe bani mulți. Șansele de a greși sunt mai mari pentru că nefiind atras de brand/produs/serviciu se instalează un soi de dezinteres care poate duce la situații de genul prezentate mai sus.